E cerul amar in raza de-apus
Si pomii se-nclina, spre tristul pamant
In pesteri se-aud glasuri de vant
Iar lacrimi din cer, spre muntii prind avant.
E raul secat, de ganduri napaste
Si stanca se-neaca dincolo de coaste.
In suflet se sfasie cortina iubirii
Iar iarna patrunde sub coltii de tigrii
E campu’ apasat, de zambete false
Si ochii alearga prin foi de poveste
In rafturi de carti, un murmur se-asterne
Iar camera goala de suflet discerne.
E steaua-adormita in noaptea ce canta
Si palida luna-n intuneric asculta
In case se sting lumini aurii
Iar noaptea inchide ochii padurii.
(Zalmoxis)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu