"A fost odata un om, care era foarte bun prieten cu Dumnezeu. Mergeau peste tot impreuna, si intotdeauna cand omul se uita in urma lui, vedea pe nisip, doua urme de pasi. Ai lui si ai lui Dumnezeu. Asa a fost mult timp, si de fiecare data omul vedea doua urme de pasi. Dar in viata lui au aparut dificultati, probleme, si obstacole. Si atunci cand omul privea in urma s-a, nu mai vedea decat o pereche de pasi. A asteptat crezand ca lucrurile se vor schimba. Dar in urma lui era mereu o singura urma de pasi. Cand in viata lui au inceput sa se mai linisteasca lucrurile, omul a inceput sa vada din nou doua perechi de pasi. Asa ca l-a intrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, cand viata mea era usoara, intotdeauna vedeam in urma mea, pasi mei si pasi Tai. Dar cand viata mea a inceput sa devina grea, in urma mea, nu se mai vedeu decat o pereche de pasi. De ce mai lasat Doamne exact atunci cand imi era mai greu?
Dumnezeu la privit cu dragoste, apoi i-a raspuns:
Dumnezeu niciodata nu ne lasa. Chiar El a spus: "Nicidecum n-am sa te las, cu nicun chip nu te voi parasi". (Evrei 13:5)
Foarte frumos ai adevărat!
RăspundețiȘtergere